"Euro" 200 - 2026

Acordarea de ajutor financiar studeților în vederea achiziționării de calculatoare

Beneficiarii acestui program sunt elevii/studenții din învățământul de stat sau particular acreditat, în vârstă de până la 26 de ani, care provin din familii cu un venit brut lunar de maximum 500 lei/membru de familie. La stabilirea venitului brut lunar pe membru de familie se iau în calcul toate veniturile realizate de membrii familiei în luna precedentă depunerii cererii, asemeni dosarelor de bursă socială.

Ajutorul financiar reprezintă echivalentul în lei a 200 de euro pentru un computer, calculat la cursul de schimb valutar comunicat de Banca Națională a României pentru ultima zi a lunii precedente, fără a depăşi valoarea computerului achiziționat. Ajutorul se acordă o singură dată în cadrul unei familii.

Termenul de depunere a cererii  și a actelelor doveditoare este 15 mai 2026. Acestea se vor aduce la Secretariatul Facultății de Design de Mobilier și Inginerie a Lemnului.

Descarca CERERE

Informațiile referitoare la programul „EURO 200” privind acordarea unui ajutor financiar în vederea stimulării achiziționării de calculatoare și calendarul acestui program se pot descarca de AICI.